Nu stiu cu ce culoare sa sparg monotonia diferitelor nuante de bej din sufragerie, indrumati-ma va rog.
Putem oricand scapa de monotonia noantelor neutre dintr-o incapere prin introducerea de noi culori, ceva mai vibrante, prin accesorii, elemente subtile de decor, prin introducerea unui perete accent sau printr-un corp de dimensiuni medii sau mari cum ar fi un scaun, fotoliu sau o canapea.
Acest lucru se practica destul de frecvent in cadul stilului minimalist intrucat acesta se bazeaza pe linii simple, nuante cat mai neutre si/sau apropiate, nonculori, etc. Pentru a scoate din anonimat acest stil, se introduc pereti accent rosu, scaune sau fotolii curbate, cu un aspect neo-style sau futuristic, in culori vii, din materiale ecologice create cu tehnologii superioare si inovatoare pentru domeniu.
In cazul dumneavoastra, puteti folosi nuante de rosu, albastru, verde olive, etc in combinatie cu mult alb – pentru a reduce din tonurile de bej si a evidentia culoarea – , atat prin intermediul vopselei lavabile de la Sticky Color, cat si prin accesorii de sticla lucrata manual (vaze, pahare, etc) sau chiar si lumanari. Totodata, puteti introduce piese de mobilier din lemn masiv in tonuri de maro lucios, covoare ciocolatii pufoase sau scaune antice cu brate albe sculptate si tapitarie din imitatie de piele intoarsa.
Pentru a inviora o incapere nu apelati la flori uscate intrucat acestea au capatat la randul lor culori neutre, tonuri sterse ruginii. Va recomand sa achizitionati flori proaspete sau - daca beneficiati de asa-numitul „deget verde” al cultivatorului - puteti incerca sa cresteti un bonsai. Veti simti o adevarata recompensa facand din acest element de decoratiune un hobby si chiar o arta.