Nu poate exista Craciun fara brazi impodobiti, decoratiuni, colinde si mult asteptatele cadouri. Insa au fost oare aceste traditii inventate odata cu prima sarbatorire a Craciunului sau isi au originile mult mai departe in timp?
Brazii de Craciun
Cu toate ca brazii decorati sunt cea mai puternica traditie de Craciun, decorarea copacilor isi are originile cu mult inainte de sarbatorirea Craciunului. Pentru ca iarna simbolizeaza moartea, druizii credeau ca plantele vesnic verzi au puteri magice si ca aduc protectie. Asa ca aduceau in casa ramuri de brazi ca sa ii protejeze de moarte. Iar brazii de afara erau decorati cu mere, conuri de brad si lumanari aprinse. Paganii romani credeau ca este o planta speciala si taiau brazii dandu-i ca ofranda lui Saturn, zeul agriculturii.
Globurile
Globurile reprezinta soarele si sunt simbolurile prin care se venera Mitras, zeul roman al soarelui.
Scena nasterii
De-a lungul timpului, s-a crezut despre mai multe zeitati ca s-au nascut pe data de 25 decembrie, de la Sol, la Apollo si Mitra. Conform calendarului iulian, 25 decembrie era ziua cea mai scurta. Iar romanii aveau obiceiul sa onoreze fiecare zi de nastere a zeilor lor prin scene ale nativitatii.
Stelele
Romanii sarbatoreau Saturnaliile, ziua in care il celebrau pe zeul Saturn. Nu stiau ca Saturn este o planeta si nu o stea asa ca simbolul sau era steaua. Pe langa stele, il reprezentau pe Saturn prin discuri galbene, ceea ce noi numim astazi aureole.
Coronitele
Romanii credeau ca coronitele erau simbolul vietii eterne. Cum iarna era vremea mortii si greutatilor, coronitele erau date in dar in aceasta perioada a anului pentru a aduce protectie.
Vascul
Vascul era considerata o planta sacra, un simbol al fertilitatii, de aici si traditia de a te saruta sub vasc. De asemenea, se credea ca este otravitoare si era folosita in timpul ofrandelor pentru a omori victima sacrificata. Primii crestini incercau sa nu includa vascul in vreo sarbatoare crestina (tocmai pentru ca facea legatura cu sexualitatea) insa a reusit sa se pastreze pana azi ca traditie.
Rosul si verdele
Rosul si verdele sunt culorile iliciei, planta care a ajuns sa fie traditie de Craciun. Ilicia insa era folosita ca decoratiune cu mult inainte de Craciun. Este una din plantele care isi pastreaza in mod misterios frumusetea pe timp de iarna, de aceea era considerata ca avand puteri magice. Verdele era asociat cu perenitatea/viata iar rosul cu merele/mancarea, ambele fiind extrem de importante in aceasta perioada a anului.
Lumanari si lumini
Folosirea lumanarilor avea semnificatii diferite de la o regiune la alta. In unele era semn de onorare, in altele de bun venit, la romani il reprezentau pe zeul Soarelui. In emisfera nordica data de de 21 decembrie este cea cu cea mai putina lumina de la soare insa in calendarul iulian data solsititiului era de 25 decembrie.
Clopotele
Se credea ca in aceasta perioada trista a anului spiritele rele erau raspunzatoare pentru morti, asa ca in zonele nordice clopotele erau folosite pentru a speria si alunga spiritele. Mai tarziu, clopotele au inceput sa fie asociate cu fericire mai degraba decat cu protectie.
Colindele
Este o traditie veche care a inceput la Roma, unde un grup de actori se costumau sau umblau total goi, mergand din casa in casa cantand si dansand pentru a-i distra pe oameni.
Obiceiul de a face cadouri saracilor
Si acest obicei isi are originile in vechea Roma cand in timpul Saturnaliilor, romanii faceau schimb de roluri si servitorii erau tratati bine si poftiti la petreceri, uneori fiind serviti de catre stapanii lor.
Articol preluat de pe:
www.timpultau.ro